Brexit

BREXITUL NU E NOU

Foto : O noua etapa.

Primarul Londrei: “Parasirea UE nu este sfarsitul lumii”

autor: FrontPress 18.12.2012
Primarul Londrei, Boris Johnson, a declarat că mult aşteptatul referendum pe tema retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană nu mai trebuie amânat de guvern. Edilul şef a mai susţinut că părăsirea UE de către ţara sa “nu este sfârşitul lumii”.
Politicianul, văzut de mulţi drept un potenţial viitor rival al premierului David Cameron pentru şefia Partidului Conservator, a făcut aceste afirmaţii în cadrul unui interviu acordat BBC.
“Nu am mai avut un vot popular în legătură cu Europa din 1975. Mi-ar plăcea să pot să fac campanie pentru o piaţă comună, dar şi pentru retragerea unei mulţimi de politici fără sens”, a spus Boris Johnson, care se declară un adept al rămânerii în UE, dar în termenii impuşi de Londra. În caz contrar, Marea Britanie ar putea părăsi fără probleme structura supra-statală, consideră primarul. Sursa: FrontPress.ro
Sigur, o să-mi spuneți că Brexitul nu s-a produs și nu e exclus ca un uragan economic să lovească Marea Britanie, pentru că UE nu înseamnă doar libera circulație a muncitorilor, ci și a bunurilor și a capitalului. Aici într-adevăr va fi o problemă, pentru că birocrația UE va face tot ce îi stă în puteri să demonstreze că nu există viață în afara Uniunii. Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Baenier, a avertizat deja că și în cazul unei despărțiri fără un acord, Marea Britanie va trebui să plătească Uniunii miliarde de euro. Londra poate conta însă pe piețele din Statele Unite ale Americii și din fostele sale dominioane, așa că nu vă grăbiți să plecați urechea la ce spun trompetele globaliste(citat).
MI-A TREZIT ILARITATEA CAND UN DOMN DISTINS SI FOARTE APRECIAT de mine spunea ca, Nigel Farage liderul UKIP sta, acum ascuns intr-un tufis (de frica Brexitului) :))). Important este ca a dat bice, pentru impulsionare :))
Sandramaua UE scartie din toate incheieturile de mult si mai devreme sau mai tarziu, se va prabusi ca un castel de carti de joc. Asta pentru ca puslamalele de la conducerea UE, s-au tolanit culcandu-se pe urechea aia bleaga, neluand in seama aspiratiile popoarelor pe care le subjuga ci, numai interesele lor marunte comparativ cu interesele uriase ale subjugatilor. Fondatorii UE cauta sa paraseasca barca U.E.care se scufunda in timp ce naivi ca noi(sa fim si noi cu lumea buna, chiar la viteza a 2-a), ne tinem de coada magarului care ne tareste in virtutea inertiei.
Subjugatii sunt nemultumiti dar, in subteran isi cauta parteneri in toata lumea, inainte de a spune ADIO U.E.
Asta si pe fondul cresterii puterii nationalismului in Europa care, nu este deloc populist, ci realist.
In istoria lumii nimic niciodata, nu a ramas batut in cuie pana in zilele noastre, chiar daca au fost decizii bune sau proaste.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

South Front ( se joaca la 2 capete)

Contele Cagliostro